februarie 28, 2024

Alina Hasnaș

SEO vocal: Ghid de optimizare a conținutului pentru comenzi vocale

Odată cu avansarea tehnologiei vocale, tranzacțiile prin comenzi vocale devin tot mai prezente. Află, în cele ce urmează, cum influențează acestea SEO și cum poți optimiza conținutul pentru a răspunde eficient la comenzi vocale.

  1. Cuvinte cheie specifice căutării vocale: Căutările vocale implică adesea formularea unor întrebări sau comenzi complexe. Așadar, trebuie să identifici și să integrezi cuvinte cheie specifice căutărilor vocale în conținutul tău pentru a te poziționa eficient în rezultatele căutărilor. Plus, adoptă un ton de conversație și utilizează un vocabular natural. Tocmai pentru că adesea căutările vocale sunt mai informale, asigură-te că site-ul tău reflectă această caracteristică. Totodată, cuvintele cheie long-tail sunt și ele esențiale în căutările vocale, deoarece reflectă mai bine modul în care utilizatorii formulează interogări. O idee bună ar fi să creezi un glosar specific căutărilor vocale, pentru a organiza și monitoriza cuvintele cheie identificate. Acesta poate servi drept resursă utilă pentru crearea și actualizarea conținutului pentru întreaga ta echipă.
  2. Structură a conținutului adaptată căutărilor vocale: organizează conținutul într-o structură ierarhizată, cu titluri și subtitluri relevante. Acest lucru nu doar că facilitează înțelegerea informației, ci și ajută motoarele de căutare să evalueze și să indice corect conținutul. Plasează informația esențială în partea de sus a paginii sau a articolului. Când utilizatorii formulează căutări vocale, asistenții vocali adesea extrag informațiile esențiale de la începutul conținutului. Folosește-te, astfel, de featured snippets pentru a fi afișat în partea de sus a paginilor de rezultate. Totodată, ține minte că de obicei căutările vocale favorizează conținutul ușor de consumat. Evită blocurile mari de text și utilizează paragrafe scurte, liste și elemente de formatare pentru a face conținutul mai digerabil.
  3. Optimizarea pentru SEO local: Asigură-te că profilul tău de Google My Business este revendicat, completat în mod corespunzător și actualizat. Include informații precise despre: locație, programul de funcționare și recenzii de la clienți. Asigură-te că datele tale de contact, cum ar fi numărul de telefon și adresa, sunt corecte și actualizate. Aceste informații sunt esențiale pentru utilizatorii care fac căutări vocale pentru a găsi afaceri locale. O idee creativă care poate atrage atenția asistenților vocali asupra ofertelor tale și poate stimula interacțiunile locale este să creezi promoții specifice pentru clienții locali și să le anunți într-un mod vizibil.
  4. Utilizarea corectă a structurii schema Markup: implementează Schema.org pentru a furniza motoarelor de căutare informații structurate despre conținutul tău. Aceasta poate ajuta la identificarea și interpretarea corectă a informațiilor furnizate. Așadar, folosește tag-uri HTML corespunzătoare pentru a evidenția informațiile importante, căci markup-ul adecvat poate influența modul în care motoarele de căutare evaluează și afișează conținutul în rezultatele căutărilor vocale. O altă idee bună este să utilizezi markup-uri schema.org specifice afacerilor locale pentru a ajuta motoarele de căutare să înțeleagă mai bine informațiile despre afacerea ta. Acest lucru poate îmbunătăți afișarea rezultatelor în căutările vocale.
  5. Experiența utilizatorului și viteza de încărcare: viteza de încărcare a paginilor devine crucială, deoarece utilizatorii așteaptă rezultate instantanee. Reducerea timpului de încărcare nu numai că îmbunătățește experiența utilizatorului, dar și influențează algoritmii de căutare pentru a favoriza paginile care se încarcă rapid. Un pas inițial ar fi să optimizezi fișierele de tip imagine, pentru a reduce dimensiunile fără a compromite calitatea. Utilizează formate de imagine eficiente și consideră utilizarea tehnologiilor de încărcare progresivă pentru a asigura o experiență de încărcare mai plăcută. Recurge la serviciul de caching, la minimizare cod și a elementelor interactive complexe, cum ar fi animațiile excesive sau funcționalitățile JavaScript intensive, care pot încetini încărcarea paginilor. Minimalizează aceste elemente sau optimizează-le pentru a nu afecta performanța generală a site-ului.
  6. Experiența utilizatorului pe dispozitive mobile: majoritatea căutărilor vocale provin de pe dispozitive mobile. Asigură-te că experiența pe dispozitive mobile este optimă, cu meniuri ușor de navigat și interacțiuni intuitive. De exemplu, meniurile extinse sau complexe pot dificulta căutarea și navigarea, deci prioritizează accesul facil la secțiunile cheie ale site-ului. Optează pentru un meniu tip burger (cele trei linii orizontale) pentru a economisi spațiu și a oferi o navigare mai intuitivă. Plus, elementele interactive, precum butoanele și linkurile, trebuie să fie ușor de atins și de utilizat cu degetele pe ecranele tactile. Asigură-ți că aceste elemente sunt suficient de mari și spațiate, pentru a evita atingerea accidentală a altor elemente în timpul navigării.

 Asigură-te că afacerea ta se adaptează la aceste schimbări, oferind utilizatorilor răspunsuri rapide și o experiență plăcută, consolidând astfel poziționarea ta în căutările vocale.

Contactează-ne când dorești

Telefoane


+373 69 809 235

Program

L-V: 09:00 - 18:00

S-D: Liber

Email

Email: info{@}seolitte.com

Scroll to Top