Eroarea 404 (Page Not Found sau Server Not Found) este un cod de răspuns Hypertext Transfer Protocol. O eroare de tipul 404 înseamnă că „pagina nu a fost găsită”. Acest mesaj este afișat de către hostingul browserelor sau motoarelor de căutare atunci când conținutul accesat al unei pagini nu mai există.
Pentru a detecta și corecta o eroare 404, poți utiliza instrumente și plugin-uri de detectare a acestor tipuri de erori. Plugin-urile suplimentare instalate pe site pot afecta în mod negativ viteza acestuia. De aceea, îți recomandăm să-l treci prin instrumente externe pentru detectarea paginilor de tip 404. De exemplu: Xenu’s Link Sleuth, Google Webmaster Tool (GWT).
Google Search Console (fostul Google Webmaster Tools) este un instrument care te ajută și el la depistarea erorilor. Și anume, prin listarea de pagini cu erori 404, 500 în panoul GSC.
Cum afectează erorile 404 campaniile noastre SEO?
Ținând cont că motoarele de căutare verifică întotdeauna capacitatea de utilizare a unui site web, erorile de tip 404 pot afecta grav clasamentele site-ului tău. Cu alte cuvinte, dacă motoarele de căutare vizitează site-ul tău și găsesc prea multe pagini de tip „404 error”, cu siguranță vei avea de pierdut în „ochii lui”. Și acest lucru se datorează faptului că pagina ta web va fi etichetată automat ca: „abandonată și neglijată”. De aceea, trebuie să ai grijă să verifici periodic cu instrumentele gratuite din online dacă nu au apărut pagini noi de tip 404.
Dacă motorul de căutare găsește la vizite succesive acest cod de răspuns pentru o anumită pagină, va deindexa, în cele din urmă, pagina respectivă. Când Google elimină aceste pagini din indexul lor de căutare, asta înseamnă că nu va mai apărea în SERP-uri. Astfel, dacă există o mulțime de link-uri externe care indică spre pagini 404 pe site-ul tău, pierzi valoarea link-urilor care te-ar putea ajuta în campaniile tale de SEO.
Erorile de tip 404 și experiența utilizatorilor
Erorile 404 irită vizitatorii și îi pot descuraja să mai viziteze site-ul. Căci este destul de frustrant să aterizezi pe o pagină care în loc să-ți răspundă la întrebări sau dorințe, îți afișează doar o eroare.
Cum se rezolvă erorile de tip 404?
Există mai multe soluții pentru a rezolva erorile de tip 404.
Prima este să redirecționezi în bloc toate paginile 404 către pagina de „acasă” a site-ului tău. Aceasta este cea mai rapidă soluție, dar nu va care nu va transmite o mare parte din capitalul de căutare construit de vechile URL-uri, însă, cel puțin îi va împiedica pe utilizatori să întâlnească o pagină 404 de calitate slabă.
A doua opțiune este să exporți un raport cu toate backlink-urile tale dintr-un instrument precum Majestic, Ahrefs sau Moz și să prioritizezi configurarea redirecționărilor relevante de tip 301, începând cu paginile cu cele mai multe backlink-uri. Această metodă ar trebui să păstreze cea mai mare parte a capitalului de căutare cu adevărat valoros obținut din backlink-urile câștigate. Adresele URL cu puține backlink-uri valoroase sau cu o valoare comercială foarte mică pot fi redirecționate către pagina „acasă”.
Alternativ, poți crea o pagină personalizată 404 care oferă de fapt valoare utilizatorului, adică furnizează opţiuni mai utile vizitatorilor. Pentru ca pagina 404 să nu creeze o experiență neplăcută pentru utilizator, poți să o faci mai atractivă. De exemplu, poți utiliza lista celor mai căutate pagini de pe site, sau să plasezi pe ea o consolă de căutare. Evită afișarea mesajelor neprietenoase, de tip „Eroare 404”, fără alte explicații. Scrie un mesaj ușor de înțeles, din care utilizatorii să știe că au aterizat pe un 404, dar să primească imediat ajutor.
Dacă nu ești sigur cum arată pagina ta actuală de eroare 404, o poți găsi vizitând orice pagină aleatorie, inexistentă pe domeniul tău, cum ar fi domeniul-tău.com/random-text/. Dacă descoperi că pagina ta 404 arată groaznic, este timpul să te pui la treabă pentru personalizarea ei.
Ceea ce va funcționa în cazul site-ului tău probabil că va fi o combinație a celor trei soluții de mai sus.
Diferența dintre eroare de tip 404 și 410
404 - „Not found” - pagina nu a fost găsită, dar ar putea fi găsită în viitor.
410 - „Gone” - pagina nu a fost găsită și nici nu va putea fi găsită în viitor (adică a fost eliminata intenționat și definitiv). Iar motoarele de căutare sunt încurajate să deindexeze pagina mult mai rapid. Anume acest cod de răspuns este recomandat să fie afișat în cazul în care conținutul tău nu va mai fi restabilit.