februarie 19, 2021

wp-admin

Ghidul supraviețuirii pentru un copywriter novice. Cum să scrii și să nu faci atac de cord?

„Un text bun nu poate fi scris doar de dragul de a scrie. Trebuie să crezi în acel produs.”

Scurtă Definiție: Ce este Copywriting-ul? E activitatea ce include scrierea textelor în scopuri publicitare sau pentru alte forme de marketing. Produsul acestei activități este un conținut scris. El are are ca scop creșterea gradului de cunoaștere a mărcii. Și, în cele din urmă, trebuie să convingă o persoană sau un grup de persoane să ia o anumită acțiune.

Sunt cuvintele lui David Ogilvy, unul dintre cei mai vestiți copywriteri, supranumit „tatăl publicității”. Conform filosofiei sale, un copywriter adevărat trebuie să creadă în produsul despre care scrie și pe care vrea să-l vândă prin textele sale publicitare. Să fie oare adevărat?

Ghid copywriter novice

În drumul tău spre scrierea textelor creative și reclamelor ce convertesc cu adevărat, va trebui să te confrunți cu o mulțime de provocări. Printre care: lipsă de inspirație, lipsă de timp, accese de nervi, client foarte capricios și multe altele...

Așa că dacă ești un copywriter novice și vrei să știi cum să scrii și să nu faci atac de cord, bine ai venit pe pagina ghidului SEOLITTE despre copywriting, creativitate și inspirație!

De fapt, acesta nu este un articol obișnuit în formatul „cum să scrii mai bine”, în care, de regulă, sunt enumerate, pur și simplu, câteva sfaturi practice sau tehnici secrete.

NU! Aici vom vorbi despre un ALTFEL de COPYWRITING. Despre modul în care un copywriter „bobocel” poate să-și afle potențialul chiar din primele luni de profesare.

Acum, că te-am avertizat, să începem.

Ghid copywriter începător

Diferența dintre „bun” și „excelent” în scrierea și redactarea textelor

Mai devreme sau mai târziu, zilnica redactare a reclamelor schimbă pe un copywriter. Lipsa inspirației va fi înlocuită de obișnuință. Iar în locul căutării constante de noutate, vei îmbrățișa propriile tehnici de scriere, ce funcționează practic de fiecare dată. Nu te vei mai întreba „cum să scriu mai bine”. Ci, doar vei scrie texte pe bandă rulantă. Te asigur că toți copywriterii au astfel de momente. Însă, ține de responsabilitatea ta profesională să-ți hrănești inspirația și să te autoeduci în această profesie.

Nu e rău să scrii bine, însă nu este suficient.

Dacă copywriterul este cu adevărat devotat creării textelor de calitate, atunci numai el va observa diferența dintre textul său „bun” și textul său „ideal”. Clienții sunt fericiți să accepte și texte relativ bune, doar cu o singură condiție: dacă acestea sună interesant și trezesc curiozitate cititorului.

Totuși, dacă începi să scrii texte „acceptabile”, ajungi să nu te mai mândrești cu tine însăți, devii o mașină de tipărire a banilor. Chiar dacă înțelegi că ai putea scrie mai bine, începi să arzi din interior, dar nu schimbi nimic... Aici apar și atacurile de panică, lipsa de inspirație și blocajul.

Au fost și copywriterii noștri într-o astfel de stare și nu a fost deloc ușor să-i ajutăm să iasă din această capcană. Am stat și am gândit la rece cum îi putem ajuta și am prins 4 reguli de bază care te vor ajuta și pe tine să scrii mai bine, mai creativ și mai liber, indiferent prin ce treci în viața ta:

Regula 1. Încearcă întotdeauna să trezești cititorilor acel moment de: „Aha!”

Ghid pentru copywriter începător

Când deja ți-ai schițat textul în minte, nu te grăbi, totuși, să-l „verși” pe hârtie. Oprește-te și întreabă-te: „Este posibil să-l expun și mai bine decât atât? Ce elemente surpriză aș putea să mai adaug în acest material?" De regulă, prima versiune a textului este cea mai simplă. Practic, subconștientul și experiența de viață ne aruncă niște idei de bază, pe care le notăm de îndată.

Nu este rău, însă, rareori este perfect. Când începi să gândești fără a apela la prejudecăți și să te îmbunătățești continuu, este vorba de experiență combinată cu creativitate. Și în acest caz, apar idei noi, ce fac textul să fie mai fain decât te așteptai.

Încearcă să te întrebi întotdeauna: „Cum să încep un text bun și apoi să-l desfășor astfel încât mesajul să „flirteze cu cititorii”? Secretul este să nu te grăbești și să cauți cât mai multe opțiuni pentru a livra un mesaj de tipul „Wow!”

Regula 2. Nu înfrumuseța textul, ci adaugă valoare în fiecare propoziție.

Identificarea și prezentarea celor mai neobișnuite beneficii ale unui produs sau serviciu, dorința de a crea oferte unice și de a îmbunătăți materialul cu avantaje a fost, este, și va fi scopul oricărui copywriter. Știm cu toții acest lucru, dar, încă nu folosim aceste cunoștințe la maxim.

Să fim sinceri. Te simți bine când îți spui doar: „Eu am făcut tot posibilul”? De obicei, știi în sinea ta că te poți descurca mai bine. Este doar o chestiune de perseverență.

Cum să ieși din această zonă de confort? Simplu! Lucrezi neîncetat asupra ta.

Dacă vinzi ceva, atunci îndrăgostește-te cu adevărat în produsul tău. Găsește punctele sale forte și nu cele de care se va bucura clientul și care îl vor măguli doar pe el. Dacă ai posibilitatea să descoperi ceva mai interesant și autentic despre produs, nu scrie banalități și fraze șablonate ce vând.

Regula 3. Hrănește-ți muza

Ai observat, de asemenea, că ușurința în exprimare și creativitatea nu sunt valori constante? Creativitatea depinde în mare măsură de ceea ce consumăm în materie de informații și dezvoltare personală.

Pentru a începe să scrii mai bine decât ai făcut-o ieri, trebuie să-ți hrănești muza cu 3 tipuri de delicatese:

Delicatesa nr. 1 - Citește literatură clasică. Clasicii vechi sau autorii contemporani de valoare să fie prioritățile tale. O carte bună îți îmbunătățește stilul (în mod subtil) și îți extinde vocabularul.

Delicatesa nr. 2 - Nu te opri din scris. Scrie oriunde și oricând. Dacă nu ai posibilitate să iei cu tine laptopul, poartă cu tine carnețelul de notițe. Și notează ideile care îți vin pe neprins de veste. Așa vei prinde mereu inspirația și vei păstra creativitatea.

Delicatesa nr. 3 - Cursuri de perfecționare în copywriting. Petrece cât mai mult timp vizionând cursuri despre arta convingerii prin text. Nu-ți lăsa creierul să se odihnească în această privință. Dacă ai accese de lenevie, treci la delicatesa nr. 1: citește! După ceva timp, ar trebui să ai mare chef să scrii ceva! Este important să simți o foame constantă pentru texte bune. Dacă înveți să menții cât mai mult această stare, atunci te poți considera un copywriter norocos!

Ghid pentru copywriter începător 2023

Regula 4. Nu-ți fie teamă să experimentezi!

De ce este periculoasă stabilitatea în copywriting? Faptul că mai devreme sau mai târziu te calmezi. Ți-ai dezvoltat deja tehnicile de scriere preferate și ai șiretlicuri standarde, pe care le aplici ori de câte ori poți. Nu ai chef să te aventurezi acolo unde nu cunoști terenul, nu-i așa? Zona de confort te prinde în mrejele ei și nu-ți permite să evoluezi ca profesionist în domeniu. Pentru a evita această situație, experimentează cu idei ingenioase. Și vezi cum reacționează publicul la o campanie sau alta mai neobișnuită.

Ajută-ți ideile să devină realitate și să aibă impactul social dorit. Numai atunci rezultatele vor fi peste măsura așteptărilor tale!

Sper că ghidul dat te-a ajutat să vezi imaginea de ansamblu a profesiei de copywriter. Dacă ți-a plăcut materialul acesta, nu uita să-l împărtășești cu colegii și prietenii tăi.

Rămâi pe-aproape pentru mai multe informații utile din lumea marketingului ce vinde!

Contactează-ne când dorești

Telefoane

RO: + 40721 536 067

MD: +373 69 809 235

Program

L-V: 09:00 - 18:00

S-D: Liber

Email

Email: info{@}seolitte.com

Scroll to Top