Fie că ai o pasiune pentru un anumit domeniu, un hobby sau deții un blog, o afacere, prezența în social media reprezintă una dintre cele mai eficiente strategii de marketing și de promovare online. În special e valabil în cazul giganților precum Facebook, X, Instagram și LinkedIn.

Citind acest articol vei afla:
- Care este legătura dintre Social Media și SEO?
- De ce să te promovezi pe social media?
- Cum să-ți optimizezi tehnic pagina de Facebook?
- Cum să-ți optimizezi creativ paginile din rețelele sociale?
- Cum să alegi canalul de social media potrivit pentru tine?
Scurtă definiție: Ce e SEO pentru Social Media?
Care e legătura dintre SEO și Social Media?
În legătură cu optimizarea SEO și Social Media Marketing, ar trebui să fie menționat impactul pozitiv pe care rețelele de socializare îl au asupra procesului de optimizare. Așadar, optimizarea SEO a paginilor din cadrul rețelelor de socializare aduce un avantaj enorm. Avantaj de care te îndemnăm în continuare să beneficiezi pentru a obține vizibilitate sporită.
Schimbările majore în algoritmii de clasare ai motoarelor de căutare de acum câțiva ani demonstrează că situația cu SEO s-a schimbat radical. Acum, în stabilirea pozițiilor site-urilor în rezultatele de căutare, Google ia în considerare și linkurile ce provin din social media. Semnalele din rețelele de socializare (Like, Share) au devenit un factor esențial de optimizare. Ele au acum o influență mare în SEO. Chiar dacă există mituri care susțin inversul: că SEO și Social Media nu au nimic în comun. Acestea rămân doar mituri.
De ce să te promovezi pe rețele sociale?
Astăzi rețelele sociale au devenit adevărate punți între mediul on-line și cel off-line. Și, la moment, constituie un instrument de comunicare indispensabil. E un „must have”, o prioritate, ce vă poate aduce beneficii substanțiale, printre care se numără:
- Diminuarea costurilor de promovare.
- Vizibilitate la nivel internațional.
- Creșterea autorității brandului tău sau a imaginii personale.
E posibil să apari în Google cu pagina de Facebook sau X?
Statisticile ultimilor ani arată că rețelele sociale au adus companiilor mai mult trafic decât e-mail marketingul sau PPC-ul (pay-per-click, care în traducere înseamnă click-uri plătite). Asta demonstrează încă o dată că majoritatea brandurilor au conștientizat cât de importantă este promovarea prin social media. Și apoi au investit în acest canal publicitar.
Afaceriștii virtuali încep să pună tot mai mult accent pe conturarea unui brand prietenos, loial față de publicul țintă. Aşa încât deținerea unei pagini profesioniste de Facebook sau X care să îmbine diverse elemente multimedia, este absolut necesară.
De ce anume rețelele sociale?
- Pe aceste platforme interacționează peste un miliard de utilizatori. Toți fac parte dintr-o comunitate imensă în care comunică între ei.
- Beneficiul cel mai mare este că utilizatorii de pe rețelele sociale pot fi targetați printr-o segmentare foarte adâncă, după diverse criterii. Ar fi vorba de cele demografice, geografice, după sex, după vârstă și după interese personale. Plus, în funcție de ocupație, studii, venituri și multe altele.
- Iar cel mai important este că toți sunt consumatori și pot deveni clienții tăi.
- Mai multe persoane interesate de ceea ce faci aduc mai multe backlink-uri de calitate. Ele îți permit să ocupi poziții de top în motoarele de căutare.
- Acest mod de abordare personală, prin intermediul rețelelor, este extrem de avantajos. Asta deoarece se obțin feedback-uri valoroase și constructive de la consumatori și clienți, deschise publicului larg. Astfel, în baza aprecierilor fanilor, vei putea ajusta campaniile, dar și produsul/serviciul în timp real. De ce să nu profiți de această oportunitate?
Practic, poți „folosi” rețelele de socializare pentru a promova aproape orice business.
Strategiile de promovare pe rețelele de socializare ar putea fi asociate cu vânzările „din ușă în ușă”. Adică atunci când firma sau un reprezentant al acesteia caută să relaționeze cu clienții. Iar clienții, la rândul lor, activi sau pasivi, recepționează mesajele transmise. Doar că online este mai rapid și mai eficient.
Dacă ai reușit să convingi un utilizator de calitatea produsului/serviciului pe care îl oferi, există șanse mari ca acesta să distribuie și către prietenii lui. Iar asta generează o vizibilitate extraordinară pentru tine. Ceea ce poate fi chiar mai eficient decât o prezentare făcută pe site-ul web al companiei.
Fiecare share înseamnă mai mulți potențiali cumpărători. Plus, un incredibil capital de încredere.
Adiţional, metodele tradiţionale de publicitate, gen televiziune, radio, bannere, ziare, etc. pe lângă faptul că sunt extrem de costisitoare, sunt canale de promovare unidirecționale şi statice. Ele își pierd tot din relevanță în fața consumatorilor.
Deci, totul depinde de cât de creativ vei prezenta produsul/serviciul/firma ta.
Povestea vinde — este regula de aur în marketing. Iar pe online, pe Facebook, X, Linkedin, Pinterest sau alte medii sociale este mult mai ușor să creezi o poveste.
Cum îți optimizezi SEO-ul paginii de Facebook?
Când este vorba despre paginile de Facebook, vei vedea că cele mai multe pagini apar în rezultatele căutării Google.
Google utilizează:
- Numele paginii de Facebook.
- O scurtă descriere a paginii.
- Numărul de aprecieri.
- Numărul de persoane care vorbesc despre pagină.
În ceea ce privește optimizarea cuvintelor-cheie, paginile Facebook care posedă cuvinte-cheie în numele paginii și în locuri-cheie pe pagină se clasează mai bine în căutarea Google.
Unde să plasezi cuvinte-cheie pe pagina ta de Facebook?
- În adresa URL, alege o denumire personalizată și relevantă pentru pagina ta.
- În descrierea paginii.
- În postări (la începutul postării).
La fel ca atunci când e vorba de site-urile tradiționale, optimizarea cuvintelor-cheie este forma cea mai fundamentală metodă de a face SEO. Cele mai importante piese cărora trebuie să li se acorde atenție sunt: secțiunea despre companie și descrierea companiei. Deoarece anume aceste zone sunt de fapt extrase din pagina ta de Facebook, ca etichete de SEO.
Ai aici un exemplu de modul în care un motor de căutare indexează pagina:
SEO title = Numele paginii.
Descrierea Meta = numele paginii + secțiunea „despre” a paginii.
Pentru a optimiza pagina ta pentru căutările locale, este foarte important să se includă adresa, orașul și codul poștal. Pentru căutări legate de produse: prezentarea generală a companiei, misiunea acesteia și câmpurile de produse ar trebui să fie completate cu informațiile corespunzătoare.
Optimizează postările paginii tale de Facebook
Când postezi actualizări pe Facebook, amintește-ți că primele 18 caractere ale unui post pe Facebook servesc ca meta descrierea articolului. Inclusiv să pui linkuri directe către site-ul tău este, de asemenea, o bună practică de urmat.
Suficient despre partea tehnică.
Haide să vorbim și despre abordarea mai creativă în SEO și marketing online.
Cum se optimizează creativ și, totodată, profesionist o pagină în reţelele sociale?
A optimiza pagina de Facebook sau X înseamnă să renunți la postările reci. Și să începi să interacționezi și să socializezi cu fanii tăi.
Exclude barierele unei comunicări prea formale. Construiește în schimb relații de prietenie cu cei care te urmăresc.
Plasează publicații cu titluri puternice, care conțin cuvinte-cheie relevante, care să rezume specificul afacerii tale. Şi aici se includ nu doar expresiile cele mai căutate pentru nişa în care activezi, dar şi cele care sunt însă relevante pentru fiecare produs/serviciu pe care îl oferi.

Cum alegi canalul de Social Media potrivit?
Un prim pas ar fi să analizezi cum te-ar putea ajuta fiecare dintre aceste rețele de socializare. După care te hotărăști unde și cum să te promovezi.
Fiecare dintre platformele de social media își are specificul ei. Și trebuie să se țină seama de aceste particularități.
De exemplu, Facebook sau Instagram sunt zone ale relaxării și conversațiilor cu prietenii. Deci, tonul imprimat trebuie să fie detașat și prietenos, iar expunerile pline de imagini și de text ușor de citit și, evident, de asimilat.
X este destinat anunțurilor, update-urilor. Însă nu merită nici să exagerezi cu tonul oficial.

LinkedIn este vocea profesională în social media. El oferă posibilitatea de a intra în contact cu profesioniști din domeniu și de a împărtăși cu aceștia conținuturi de interes reciproc. Recomandările primite via LinkedIn sunt foarte benefice pentru promovarea unei afaceri online.
Numele de YouTube se recomandă de la sine. Astfel, vom menționa doar faptul că expunerile video pot fi extrem de relevante pentru vizitatori. Iar această platformă este cea mai la îndemână pentru a împărtăși aceste conținuturi.
Există anumite nișe și domenii de activitate pentru care Instagram sau Facebook nu corespund necesităților tale. Atunci poți avea în vedere Pinterest sau Linkedin.
O poți face măsurând numărul de testimoniale de la clienți, numărul de fani și followeri. Sau, apreciind nivelul vânzărilor.
Nu este obligatoriu să fii activ pe toate odată. Asta pentru că această metodă de promovare nu constă doar în a avea cont și în a posta! Este un proces complex care necesită timp și dedicare pentru a atrage o audiență. Și pentru a genera mai mult trafic. Deci, și mai multe vânzări pentru businessul tău.
Conturile vor purta numele afacerii tale, vor avea poze de profil ce conțin logo-uri realizate de designeri profesioniști și vor fi configurate conform datelor companiei: site web, date de contact etc. Iar, după dorință sau posibilități financiare, vor fi promovate prin intermediul diferitelor instrumente. Include un link către blog sau site. Apoi asigură-te că ai numele tău sau al site-ului tău pe toate rețelele de socializare unde activezi.

Cum te poți promova mai bine pe Facebook?
Este clar că promovarea prin intermediul rețelelor de socializare are nuanțele ei. Aici nu se scriu articole SEO așa cum se face pentru site-urile web. Rolul cuvintelor-cheie este preluat de hashtag-uri. Ele sunt niște hyperlink-uri care direcționează clickul utilizatorului exact către postarea în cauză.

De aceea, atunci când publici o scurtă descriere a produsului/serviciului tău pe Facebook sau Instagram, este important să folosești și simbolul „#”. Asta, pe lângă cuvintele-cheie.
Așa cum articolele SEO aduc trafic pe site, exact așa și postările pe Facebook aduc vizibilitate. Postează regulat pentru a păstra relația cu potențialii clienți.
Creează o pagină cu un conținut unic și relevant. Cu cât descrierile vor fi mai originale, cu atât vei atrage mai mulți utilizatori. Și nu uita să activezi recenziile!
Asumarea feedback-urilor îți oferă oportunitatea de a te îmbunătăți.
Exploatează Facebookul la maximum. Promovarea printre prietenii asociați profilului sau promovarea în grupuri sporește vizibilitatea. Și, consecvent, interesul față de produsele tale. Putem spune că puterea de promovare a platformei Facebook este incontestabilă.
Este unealta care va propulsa afacerea ta acolo unde îți dorești.
Pentru ca prezența în social media să fie una fructuoasă, în sensul prosperării afacerii tale și pentru ca postările să capete un caracter viral, iată câteva recomandări de optimizare a profilului sau a paginilor pe rețelele de socializare:
- Începe cu optimizarea conținutului acestora. Construiește o imagine profesională favorabilă și bine gândită. Asta atât din punct de vedere al aspectelor grafice ale profilului, cât și al tehnicilor de comunicare. Nu te pierde în marea de postări! Ieși în evidență publicând un conținut interesant cu un titlu original care să placă utilizatorilor. Apoi să trezească interes.
- Folosește imagini sau video care să impresioneze. Tot ce este neobișnuit sau remarcabil va aduce un share în plus. De aceea, fii atent/ă la cum descrii materialul pe care îl postezi. Calitatea este mai presus de cantitate. Or, nu fii peste tot în social media, ci doar acolo unde își petrece timpul audiența ta. Integrează un conținut atractiv și convingător care va capta atenția consumatorilor. Apoi, îi va determina să te urmărească.
- Acordă atenție utilizatorilor și astfel vei obține mai multe like-uri. Lansează concursuri și promoții ingenioase. Organizează jocuri cu fanii. Inițiază discuții.
- Fii sincer, apropiat, autentic. În așa fel, vei stabili o relație de durată cu clienții actuali, dar și cu potențialii clienți. Fanii și prietenii te vor urmări cu interes și îți vor rămâne fideli. Asta te va ajuta la dezvoltarea afacerii, chiar și după finalizarea campaniilor.
- Fii folositor și indispensabil, fii receptiv la problemele cititorilor și încearcă să le soluționezi.
- Ai mare grijă la cât de corecte sunt postările tale. Evită greșelile gramaticale, de ortografie și de exprimare. Acestea afectează calitatea materialului publicat. Plus, face articolul mai puțin interesant pentru cititori.
- Stabilește un program de postări pentru a rămâne în vizorul publicului. Altfel, s-ar putea să te uiți. De asemenea, unele rețele sociale iau în considerare frecvența postărilor atunci când prezintă conținutul tău în fața cititorilor.
- Dacă ești blogger și dacă dorești ca articolele semnate de tine să apară în rezultatele motoarelor de căutare, este necesar să dezvolți și un profil pe Medium.com.
- Utilizează aceeași descriere și aproximativ aceleași cuvinte-cheie peste tot în social media. Atunci proiectul tău va prinde consistență în promovarea în fața fanilor.
- 80% din conținutul tău trebuie să aibă caracter informativ pentru a atrage și menține publicul. Restul postărilor trebuie să aibă drept obiectiv promovarea și/sau vânzarea produselor și serviciilor.
- Localizează geografic publicul țintă, urmărește-l și identifică interesele acestuia. Apoi adaptează conținutul postărilor ținând cont de acestea.
- Nu în ultimul rând, monitorizează în continuu rezultatele eforturilor tale de promovare în social media!
Este loc pentru toată lumea în mediul virtual. Însă cu cât vei fi mai operativ, cu atât vei fi cu un pas înaintea concurenților.

Nu mai aștepta. Fii creativ/ă și exploatează la maximum puterea rețelelor de socializare!
Cu cât vei încânta mai mult publicul, cu atât vei obține mai mulți fani și mai multe distribuiri. Creează un conținut de calitate și analizează apoi rezultatele. Observă ce are impact mai puternic asupra cititorilor și servește-le mai mult din acel lucru.
Succese! Iar dacă nu ai timp sau cunoștințe suficiente în promovare în social media, oricând poți apela la serviciile noastre de Social Media Marketing. Așadar, contactează-ne cu încredere pentru a cere o ofertă.
