Ghid SEO pentru începători. Inițiere în SEO
Motoarele de căutare se străduie în mod constant să-și îmbunătățească performanță. Fac asta pentru a oferi internauților cele mai bune rezultate posibile.
Totodată, „cel mai bun website” este o percepție destul de subiectivă. Totuși, motoarele au o idee foarte bună a tipurilor de pagini și site-uri care satisfac căutătorii lor. În general, aceste site-uri au mai multe trăsături comune:
În ciuda progreselor tehnologice uimitoare, motoarele de căutare tot nu pot înțelege texte sau privi imagini și videoclipuri. Adică așa cum o fac oamenii cu ale lor 5 simțuri.
De aceea, pentru a înțelege textul, motoarele se bazează pe meta informații. Vorbim aici nu doar de meta tag-uri, care ulterior vor ajuta la clasarea conținutului, căci paginile web nu există în vid – oamenii interacționează cu ele. Astfel, motoarele utilizează date pentru a „observa” modul în care oamenii interacționează cu paginile. Și acest lucru le oferă o incredibilă înțelegere a calității paginilor respective.
Motoarele de căutare pot lua în considerare directă un număr limitat de variabile, incluzând cuvinte cheie, link-uri și structura site-ului. Totuși, prin intermediul structurii de link-uri, metricilor oferite de utilizator și lui „learning machine” (care ține de inteligența artificială), motoarele pot avea un număr mare de elemente pe care le pot intui despre un site anume.
Ușurința utilizării și experiența trăită de utilizator sunt influențe de ordin secundar asupra clasării în motoare de căutare. Ele oferă un beneficiu indirect, dar măsurabil pentru popularitatea externă a site-ului. Pe acesta motoarele îl pot interpreta ca un semnal al calității superioare.
Acest fenomen se mai numește: „nimeni nu vrea legături prin hyperlink cu un site de valoare redusă”.
Semnalele unui conținut de calitate - metrici de angajament
Succesul rezultatelor oferite de motor se poate măsura luând în considerare modul în care interacționezi cu acele rezultate. Dacă apeși pe primul link și imediat revii la rezultate pentru a încerca următorul link, vei arată clar că nu ai fost mulțumit de primele rezultate. Or, încă de la început, scopul motoarelor a fost obținerea acelui „click lung”. E atunci când utilizatorii fac click, fără a se întoarce imediat la pagina de rezultate.
Luând la un loc milioane și milioane de interogări zilnice, motoarele au construit o bună de date. Date care le ajută să aprecieze, cu suficientă acuratețe, calitatea rezultatelor lor.
Machine Learning
Google a introdus actualizarea Panda, modificând semnificativ modul de apreciere al calității unui site. Google a început prin utilizarea evaluatorilor umani pentru a clasa 1000 de site-uri, în funcție de conținutul de „calitate redusă”.
Pe urmă, Google a încorporat machine learning pentru a imita evaluatorii umani.
Odată ce computerele lor au putut prezice destul de eficient ceea ce oameni au considerat a fi un site de calitate inferioară, algoritmul a fost introdus asupra a milioane de site-uri de pe internet.
Rezultatul final a fost o rearanjare a peste 20% din toate rezultatele căutării.
Structura de backlink-uri
Motoarele au descoperit devreme că structura de backlink-uri poate fi un indicator bun pentru voturi și popularitate. Astfel, site-urile de calitate superioară câștigă mai multe backlink-uri decât cele mai puțin utile.
Astăzi algoritmul de analizare a backlink-urilor a evoluat mult, dar aceste principii încă sunt valabile.
Crearea de conținut pentru succes în motoare de căutare
În lumea SEO, sfatul care apare de cele mai multe ori este „creează un conținut bun”. Astfel, conținutul util este critic în ceea ce privește optimizarea pentru motoare.
Or, orice căutare efectuată are un scop: de a găsi/ a rezolva/ a cumpăra/ a repara/ a înțelege. Motoarele poziționează paginile web în rezultate, cu scopul de satisface intenția celui ce caută, în cel mai bun mod posibil.
Ca deținător de website, oferind conținut care satisface acea dorință, vei avea o șansă excelentă de a câștiga o clasare bună în top.
Varietatea intențiilor de căutare
Căutarea poate fi efectuată în foarte multe scopuri:
Exemple: Identificarea unei afaceri locale, a face o achiziție online, sau pentru a finaliza o sarcină.
Căutările tranzacționale nu implică în mod necesar un card de credit sau un transfer bancar. Înscrierea pentru o perioadă de încercare gratuită la un instrument online, crearea unui cont Gmail, sau găsirea celor mai bune preparate din bucătăria locală mexicană. Toate sunt interogări tranzacționale.
Exemple: Vizitarea unei destinații predeterminate sau aflarea unei adrese URL.
Căutările navigaționale sunt efectuate cu intenția de a ajunge direct pe un anumit site. În unele cazuri, utilizatorul nu știe adresa URL exactă și motorul de căutare joacă rolul de „Pagini Aurii” oferind adresa exactă.
Exemple: Cercetarea informațiilor non-tranzacționale, primirea de răspunsuri rapide și căutări personale.
Căutările informaționale implică o gamă largă de interogări. De la aflarea stării vremii, găsirea locației pe hartă, până la aflarea numelui prietenului din armată a lui Tony Stark din Iron Man.
Ideea principală aici este că interogările sunt non-comerciale și non-tranzacționale. Informația este scopul în sine. Și nu este necesară nicio interacțiune în afară de click și citit.
Îndeplinirea acestor necesități ale internauților depinde de tine - nivelul tău de creativitate, calitatea în scris, utilizarea exemplelor, imaginilor și multimedia etc. Toate ajută la crearea unui conținut care va corespunde scopurilor utilizatorilor. Premiul tău este satisfacerea utilizatorilor care vor interacționa cu site-ul tău. Și vor crea backlink-uri către el.
Contactează-ne când dorești
Telefoane
RO: + 40721 536 067
MD: +373 69 809 235
Program
L-V: 09:00 - 18:00
S-D: Liber
Email: info{@}seolitte.com