Cum să-ți dezvolți propria strategie de marketing online în 8 pași simpli (+BONUS)

Atât afacerea tradițională, cât și cea din mediul online - au nevoie de o strategie de marketing online pentru a spoi gradul de penetrare al pieței și a spori numărul de lead-uri și, apoi, clienți. Un plan strategic în domeniul digital poate însemna o planificare ce duce în timp la succes (atingerea obiectivelor) sau o creștere semnificativă a vânzărilor pentru o afacere existentă, mai ales atunci când lucrurile încep să fie gândite din perspectiva unui plan strategic pe termen mediu sau lung. Identificarea unor soluții bune de marketing digital presupune deținerea unui amalgam de cunoștințe în domenii precum management în rețelele sociale, SEO, blogging, Google AdWords Management etc.

Dacă măcar unul dintre elementele menționate sunt absolut noi pentru dvs., vă sugerăm să le studiați măcar la nivel de noțiuni de bază. Ele reprezintă pilonii unei prezențe online complete și sănătoase. Dacă sunteți gata să începeți o afacere sau să vindeți un produs nou, trebuie să faceți puțină cercetare (sau chiar mai multă), să dezvoltați și să implementați o strategie de online marketing bazată pe o serie de tactici de marketing digital.

strategie de marketing online

În acest articol găsiți pașii concreți pe care ar trebui să îi faceți pentru dezvoltarea unei strategii digitale de succes. Rămâneți cu noi pentru a afla secretele unei strategii sănătoase!

Așadar, ce înseamnă marketing digital?

Marketing-ul digital cuprinde un set de instrumente și metodologii eficiente, utilizate pentru promovarea unor produse sau servicii în mediul online. Online marketing-ul include o gamă chiar mai largă de mecanisme, tehnici și abordări decât business marketing-ul tradițional, datorită unor anumite canale și mecanisme de promovare și măsurare, accesibile doar în mediul online! În mediul digital este mai ușor să ai acces la rezultatele fiecărei campanii de promovare.

Online marketing-ul aduce următoarele beneficii:

  • Creșterea potențialului de acoperire al pieței (de exemplu în Republica Moldova 72% din populație are acces la internet).
  • Reducerea cheltuielilor de promovare (promovarea online este mult mai ieftină decât o campanie la radio sau televiziune).
  • Îmbunătățirea serviciului de deservire a clientelei (prin apropierea maximală de clientul-țintă, înțelegerea modului său de gândire, conștientizarea problemelor cu care se confruntă acest public țintă).
  • O analiză mai amplă a rezultatelor (cu ajutorul audiențelor specifice, metricilor de performanță cum ar fi ROI sau Engagement Rate poți afla date foarte importante despre ce mesaj anume prinde cel mai bine la publicul tău țintă).
  • Avantaj de Guerilla Marketing împotriva concurenților (atunci când cu bani puțini reușești să construiești strategii de marketing sănătoase și puternice - ai șanse să depășești concurența în timp record).

tactici de maketing digital

Mod de lucru pentru a crea strategia de marketing online

  1. Creați un brand sănătos și plăcut pentru oameni, care ar putea face concurență celor mai mari branduri printr-o prezență digitală excelentă.

În lumea modernă a publicității, brandul și logotipul sunt la fel de importante ca și strategia de marketing. Brandul este ceea ce vă face să deveniți cunoscuți și să vă diferențiați de concurenți. Prin urmare, înainte de punerea în aplicare a strategiei, dezvoltați un nume și abia apoi creați o strategie digitală a întreprinderii.

  1. Cercetați concurenții și tendințele de marketing digital

Puteți face acest lucru chiar prin analiza site-ului lor. Așa, veți afla politica de prețuri și metodele de vânzare, inclusiv tacticile de marketing digital pe care le aplică concurenții. Încercați să aflați ce strategii de marketing au folosit concurenții dvs. în trecut și ce folosesc acum; trimiteți-le chiar un mesaj să aflați ce metode vânzare și/sau follow-up folosesc. Astfel, veți afla care sunt cele mai eficiente tehnici ale marketing-ului din domeniul afacerii dvs. și, de asemenea, care sunt dezavantajele concurenților.

  1. Studiați piața

Determinați nișa exactă pe care doriți să lucrați, astfel încât să vă puteți concentra doar pe un anumit grup-țintă sau pe câteva auditorii foarte bine definite. Decideți cine este consumatorul ideal pentru afacerea dvs. Analiza grupului-țintă vă permite să direcționați strategia de marketing în mod special către acești oameni. Planul strategic digital este îndreptat spre atragerea și antrenarea anume a consumatorului pe care dvs. doriți să-l atrageți.

  1. Cercetați exemplele de strategii de marketing digital reușite ale concurenților dvs.

Știm, sună simplu și este extrem de complicat de implementat în realitate, totuși, nu e imposibil! În procesul studierii concurenților, aflați cât de mulți abonați în rețelele sociale au, ce Engagement Rate săptămânal și/sau lunar au, cât de mulți oamenii lasă comentarii pe blogul lor, ce sentimente au oamenii în legătură cu brandurile concurenților etc (în diferite nișe diferite metrici pot servi drept KPIs). Astfel, puteți înțelege dacă strategia lor de marketing constată un răspuns pozitiv din partea utilizatorilor și să „preluați” câte ceva util pentru crearea unei strategii digitale pentru dvs.

  1. Elaborați o strategie de marketing multidirecțională

Pentru a îmbunătăți gradul de recunoaștere al mărcii dvs., trebuie să efectuați simultan mai multe campanii de marketing. Luați cunoștință mai jos cu lista unor posibile strategii, pe care trebuie să le lansați consecutiv.

  • Creați conturi pe rețele sociale și postați periodic (uneori chiar și zilnic este potrivit) conținut interesant și util. Pentru a atrage cât mai mulți urmăritori, conținutul conturilor din rețelele sociale trebuie să fie actualizat în permanență.
  • Scrieți texte utile pentru SEO sau angajați un expert SEO pentru a atrage cât mai mult trafic organic. Articolele în care sunt menționate în mod constant anumite cuvinte-cheie legate de produsul dvs. și conțin, în același timp, materiale interesante, sfaturi utile - reprezintă o modalitate excelentă de a scoate produsul dvs. în fața potențialilor clienți. Cu ajutorul lor, veți putea, de asemenea, să vă plasați site-ul cât mai sus în rezultatele căutării. Nu faceți economii pe baza privării de expertiza SEO, deoarece motorul de căutare Google (iar în Republica Moldova 94% dintre internauți folosesc Google) are un algoritm complicat pentru a prezenta cele mai calitative articole în primele poziții ale rezultatelor căutării.
  • Creați o bază de clienți pentru listele de e-mailuri - pentur a trimite newslettere cu informații utile și promoții. Proprietarii de magazine online timp de ani de zile, acumulează o bază de clienți. Dacă nu aveți și dvs. o astfel de bază, o puteți achiziționa de la companii de marketing sau reprezentanți a unei nișe de piață similare, dar atenție la felul în care o folosiți în continuare!
  • Filmați secvențe video și lecții online ce oferă valoare: despre sau complementare cu produsul dvs. Acestea pot fi plasate: pe site-ul dvs., pe rețelele sociale, pe YouTube - pentru a interesa consumatorii și pentru a crește traficul pe site.
  • Cumpărați un loc pentru publicitate pe site-uri care se specializează în furnizarea de informații despre nișa din care faceți parte. În cazul bannerelor publicitare, plasați logo-ul, un video sau orice altă informație despre produsul dvs. Pentru a crea un banner publicitar de calitate, utilizați serviciile unui designer grafic testat sau recomandat.
  1. Folosiți instrumente pentru a evalua eficiența campaniei dvs. de marketing.

Cea mai simplă soluție este să creați un cont pe Google Analytics. Organizați o campanie publicitară pentru fiecare direcție a strategiei dvs. Astfel, după un timp, veți putea verifica care dintre ele aduce cea mai mare rentabilitate a investiției.

Toate datele măsurabile trebuie urmărite, pentru o promovare eficientă. Altfel, nu veți învăța anume care metode lucrează și veți lucra orbește!

  1. Fiți consecvent în setarea de tactici de marketing digital

Fiți extrem de consecvent, dacă metodele dvs. de promovare presupun comunicarea cu clienții. Îndepliniți-vă promisiunile rapid și calitativ, pentru a obține feedback-uri pozitive pe site și pe alte portaluri specializate.

Motivați clienții astfel încât să obțineți acest feedback public, creați un portofoliu cu succesele dvs., consolidați prin toate metodele posibile numele pe care l-ați creat și lucrați la reputația dvs.

  1. Analizați rezultatele strategiilor de marketing și aplicați-le repetat pe cele ce au prezentat rezultate maximale

Învingătoare poate fi oricare dintre metodele pe care le utilizați acum, astfel încât puteți încerca să le ajustați în baza experienței pozitive pentru a îmbunătăți indicatorii în continuu. Nu uitați aici de regula Pareto, care se aplică și în marketing-ul digital.

Așadar, de ce aveți nevoie pentru dezvoltarea propriei strategii online:

  • Brand;
  • Cercetare de marketing;

Conținut SEO optimizat;

  • Profiluri pe rețelele de socializare;
  • Conținut interactiv (de ex: video, imagini interesante);
  • Instrumente de analiză a performanței strategiilor de marketing online (Google Analytics, Kissmetrics).
  1. BONUS: Întrebări-cheie pentru alegerea unei strategii de marketing digital corecte:
  • Care e oferta dvs. comercială unică?
  • Care sunt părțile “slabe” și “puternice” ale produsului dvs.?
  • Ce va primi clientul/ce soluții va găsi/ ce întrebări va rezolva după folosirea produsului dvs.?  Există alte căi de soluționare a acestei probleme fără produsul dvs.?
  • Aspecte negative ale produsului: reacții adverse, termen de valabilitate, livrare. Care dintre acestea pot fi rezolvate, spre exemplu, pentru o taxă suplimentară?
  • Aveți secrete sau strategii know-how pe care nimeni nu le utilizează?
  •  Aveți specialiști unici de felul lor în sfera dată?
  • Caracterizați piața. După părerea dvs., care e nivelul de saturație și competiție?
  • Care este poziția dvs. actuală pe piață?
  • Cine este concurentul dvs.?
  • Care sunt laturile ”slabe” și ”puternice” ale concurenților dvs.?
  • Cine este publicul țintă? Care sunt nevoile, problemele, temerile și obiecțiile acestuia?
  • Cu ce atrage clienții produsul dvs.? De ce-l cumpără?
  • Care sunt părțile slabe și puternice ale promovării produsului dvs.? Scrieți detaliat ce funcționează și ce NU funcționează.
  • Ce instrumente folosiți în comunicarea cu clienții potențiali? Link-uri: site, Vkontakte, Facebook, Instagram. Blog, Youtube etc.
  •   Pe care platformă adunați traficul (landing, site, public, webinar) și cum îl convertiți în comenzi?
  • Care e procesul de prelucrare a lead-urilor și cererilor?
  • Ce indicatori cheie/esențiali/de bază strângeți și analizați în afacere, cum?
  • În cât timp doriți să obțineți rezultatul dorit și cât timp sunteți dispus să vă dedicați proiectului?
  • Obiectivele creării unei strategii de promovare: care sunt sarcinile comerciale, de brand  și de afaceri în urma implementării acestei strategii?

 

to top button